marți, 11 decembrie 2012

Dezlănțuire

Stăteam şi mă uitam pe fereastră azi, pe o fereastră ce îmi aminteşte de fereastra aia, ştii tu.
Obişnuiam să râdem la fereastră, să ne luăm de oricine cunoaştem care trece pe lângă ea, obişnuiam să râdem de rujatele mai mici din şcoala noastră, să facem glume pe seama hainelor lor roz şi pufoase, să râdem de orice atitudine întrecea normalul şi să glumim şi pe seama noastră uneori. Toate la acea fereastră. Iubeam acea fereastră, acel loc, acel spaţiu şi mai ales oamenii ce treceau pe langă el. ( . . . )

Acum am altă fereastră, un alt loc, un alt spațiu și nicio persoană care să mă însoțească în gândurile mele simple pe care le am zilnic.
Aici e frig mereu, chiar și când razele soarelui ating geamul, nu îmi place aici; căci aici văd doar tristețe, snobism, răutate, bârfe și multe alte lucruri pe care nu aș fi vrut să le văd niciodată. De când stau aici am descoperit că oamenii au nevoie în permanență să li se spună cuvintele ”te iubesc” doar de dragul de a forma o legătură, nu le pasă dacă este falsă sau adevărată atâta timp cât există.
Am mai aflat și că atunci când ei trec pe lângă tine, nu au curajul să te privească în ochi, dar nu ezită niciodată să-și deschidă gura când te întorci cu spatele. Spun întotdeauna că le pasă, dar defapt au nevoie de un nou subiect de bârfă. Eu una prefer să nu le hrănesc curiozitatea, dar fiecare face cum îl duce capul. Am învățat să mă feresc, să stau dreaptă, pe două picioare și mereu cu brațele larg deschise - nu pentru voi să veniți la mine, ci pentru mine să capăt aripi.

Aștept următoarea ninsoare ca să-mi limpezească din nou gândurile. Cea de acum a fost cam scurtă, dar a venit la momentul potrivit. Ce-i drept, aveam nevoie de aer curat.


P.S.: M-am hotărât să-mi cuceresc propriul regat.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...