joi, 10 ianuarie 2013

Dar dacă se va întâmpla?

Când îmi voi usca părul voi prinde fiecare picătură de apă într-un prosop alb, şi odată cu ele şi lacrimile mele. Tot ce va rămâne în urmă vor fi nişte obraji roşii umezi, nişte buze roz uscate şi o pereche de ochi trişti. Tristeţea va fi incomparabilă, lacrimile îşi vor atinge disperarea iar buzele . . . buzele nu vor mai şti a vorbi.

Un gust amar va rămâne în gât, bănuiesc că acest gust va fi al amintirilor lăsate de tine. Un perete plin de poze cu tine şi mine va rămâne mereu în mintea mea. Probabil că te voi învinui pe tine pentru tot ce mi s-a întâmplat mie, dar te rog, nu lua în seamă. Este doar nebuna din mine care va vorbi nebunii.

Un glonţ va perfora acel loc în inima mea pe unde tu îţi făceai veacul. Iar în locul acela, mai tarziu, poate cineva va vrea să umple golul făcut de glonţ.





P.S. Dar dacă se va întâmpla, voi fi pregătită.

vineri, 4 ianuarie 2013

Un nou sfârşit frumos.

Era o noapte aproximativ grozavă. Fumul îmi ajungea până în plămâni, chiar dacă nu eu eram aceea care se bucura de ţigară. Urăsc mirosul, fumul şi durerile de cap provocate mereu de fumul ţigării. Nu mă deranjează, dar îl detest.
Intenţionam să rămân acolo pentru tot restul nopţii, chiar şi după, dar nu puteam face decât să stric atmosfera. Ştiam asta, şi ei ştiau asta, dar nu voiau să mi-o spună din politeţe. M-am abţinut să nu plâng, şi ştiam că sunt inutilă, dar n-am putut să-mi ţin vreo 3 lacrimi în frâu aşa că am dat vina pe fum.
Am ajuns acasă prin frigul ce făcea să-mi îngheţe până şi ultima venă din corp în speranţa că voi găsi acolo căldură şi aer curat. Am ajuns, iar în locul caloriferelor de acasă exista o sobă foarte fierbinte. M-a făcut să-mi amintesc cum era copilăria după o zi de bătăi cu zăpadă, afară.
M-am schimbat şi am tulit-o repede pe uşă ca şi cum ar fi ultimul tren în staţie. Adevărat, locul unde trebuia să ajung era casa de lângă dar pentru mine nu conta, tot era frig.
Aşa am ajuns să stau toată noaptea cu nişte fete pe care nu le cunosc [nu că mă plâng, chiar mi-a plăcut, în ciuda fobiei mele faţă de persoanele străine], să mă joc baba oarba, să mănânc tort terci şi să beau şampanie Robby Bubble, care apropo, cred ca este cel mai dulce lucru pe care-l gustasem în acea zi (metaforic vorbind) . .
Am ieşit la 00 afara. Era o stradă pustiită de oameni şi de viaţă, îmi plăcea. Vedeam cerul clar şi fiecare-i stea, iar în mijlocul străzii ardea un cauciuc umplut cu fân. Era ca în vise, era frumos, şi fumul cenuşiu, de la cauciuc, acoperea puţin cerul. Iar după o oră s-a lăsat ceaţa iar noi, în casă, începeam să spunem poveşti înspăimântătoare înainte de culcare.
A fost frumos, cât a fost.
La plecare am avut parte de cel mai frumos drum. O ceaţă îmbâcsitoare făcea să nu vezi nimic mai departe de un metru în faţa ta. Era o atmosferă magică, un peisaj întâlnit odată în viaţă.
N-am putut uita drumul plin de polei, copacii şi tufişurile acoperite în totalitate de brumă şi câmpul ascuns sub o pătură de zăpadă. Cerul era alb deasemenea, iar în capătul peisajului părea că se contopeşte cu câmpul. Doar soarele distrugea această balanţă de alb-gri. Era o mare bilă roşiatică ce tresărea din câmp.


P.S.: Am văzut un peisaj graţios.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...