sâmbătă, 23 februarie 2013

Nu mai simt

Stau probabil de 2 ore în fața monitorului cu tastatura sub degete fără să scriu nimic. Mă simt invizibilă, mă simt total ștearsă. Ca și cum mâine mi-aș face curaj să mă trezesc doar pentru a adormi la loc.

”Nu mă simt.” - cred că e propoziția care mă definește cel mai bine.

Și nu pot zice că am tot ceea ce-mi trebuie dar nu fac nimic, pentru că defapt, nu am nimic dar vreau să fac multe. O să cresc probabil ca toți ceilalți. Voi avea un vis, o dorință, o poftă însetată de a crea, dar dacă nu-mi pot satisface nici măcar golul din inimă, cum voi fi în stare să umplu o pânză cu ulei. Iar dacă mâine voi îndrăzni să mă trezesc degeaba, nu mi-o voi ierta niciodată. M-am scutit de prea multe ori de lacrimile ce urmau să curgă, acum va trebui să le las să mi se verse peste obraji.

Nu voi mai lupta, căci tot încerc să câștig un război unde lupt singură contra nimănui. Iar nepăsarea lui e abundentă.

Iar eu sunt o fântână ce sec pe zi ce trece, iar el este acela ce mă secătuiește. Aș vrea să fie invers. Să-i pese lui cât doi, iar mie să nu-mi pese decât de astăzi, nu de ieri și nici de mâine.

Mă urăsc și urăsc că m-am născut, dar acum nu pot decât să continui ceea ce am început. Nu voi fi mai lașă de atât, dar recunosc că a fost până și un mic moment în care nu mi-a mai păsat de ce se întâmplă cu mine. Sper doar că voi avea un motiv bun pentru care să respir în următorii 10 ani.

Christina Ricci - Prozac Nation (2001)


P.S.: “If blue is dream
what then innocence?
What awaits the heart
if Love bears no arrows?”

Un comentariu:

Say something ^^

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...