marți, 26 martie 2013

Universul chipului nefericit

Avea un chip cu ale sale colțuri nemărginite,
O piele ciocolatie ca pământul ce îi stăpânea fața,
Iar luna ce-o purta-n obraz și soarele din frunte
Îi străluceau splendid peste-ale ei buze mărunte.

Cu al său ochi verde-albăstrui putea citi în stele.
O singură sprânceană neagră și aspră i-l îmbrăca,
Cearcănele-i roz îi purtau cinci lacrimi paralele,
Iar când se vedea suferindă de ele se dezbrăca.

Sub soarele ce-i strălucea neîncetat se zărea părul ei.
Avea culoarea boltei şi margini aspru ciobite,
Un păr ce căpăta mii de poveşti şi de secrete,
O boltă închisă etern în ale ei defecte perfecte.


E o fiinţă morbidă, ascunsă adânc în secrete
Şi uită complet de pe ce lume vine şi pleacă.
Ascultă în şoaptă câte-o nouă poveste
Şi-n versurile-i adesea se mai îneacă.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Say something ^^

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...